Category

Aproape 130 de reprezentanți, din 50 de servicii de inspecție diferite, din peste 30 de țări au participat la conferința internațională online pentru servicii de inspecție, din toată Europa, organizată de Grupul Inelo, împreună cu Consiliul Confederației Organizațiilor de Control în Transportul Rutier (CORTE). Invitații speciali ai videoconferinței, care a fost dedicată în întregime chestiunilor legate de pachetul de mobilitate, au fost delegații Comisiei Europene.

La 3 martie 2021, folosind mijloace moderne de comunicare, a avut loc o întâlnire pentru a discuta chestiunile legate de pachetul de mobilitate, mai exact cum sunt interpretate de autoritățile de control, precum și despre aplicarea practică a noilor reglementări de transport în Uniunea Europeană. Evenimentul pe care l-am organizat, a reprezentat de asemenea, un răspuns la semnele de întrebare puse de serviciile de inspecție, transportatori și chiar de Comisia Europeană. Interpretarea armonizată, crearea unor reguli clare și proporționale, ușor de aplicat în întreaga Uniune Europeană, de către toate organele de control, sunt indispensabile din perspectiva accesului echitabil la piață și concurență. Cu atât mai mult, dorim să mulțumim tuturor participanților pentru participarea atât de mare, precum și pentru concluziile comune elaborate, care ne vor permite să înțelegem și să ne adaptăm mai bine la prevederile pachetului de mobilitate. Vă invităm să vă familiarizați cu descrierea desfășurării evenimentului.

Prima parte a conferinței a fost începută de expertul Grupului Inelo, Michał Franczyk, care în introducere a rezumat noile modificări ale reglementărilor din transportul rutier, în Uniunea Europeană. El a reamintit că, începând cu 20 august anul trecut, au intrat în vigoare modificările timpului de conducere și de odihnă a șoferilor, în întreaga Uniune Europeană, iar actualizările ulterioare ale reglementărilor, inclusiv delegarea și accesul pe piață, vor intra în vigoare la începutul anului 2022. Inès Maillart, de la Comisia Europeană, și-a început discursul cu problema regulilor timpului de conducere și de odihnă, care trebuie deja respectate. În plus, ea a atras atenția asupra problemei punerii în aplicare a reglementărilor, din viitorul apropiat, oferind astfel serviciilor de inspecție o imagine de ansamblu a ceea ce le așteaptă în perioada următoare, printre altele, accesul în timp real la ERRU, în timpul controlului rutier. Un aspect important, Inès Maillart nu a uitat de transportatori, reamintind despre următoarele aspecte – Comisia Europeană a oferit explicații sub formă de întrebări și răspunsuri pentru a-i ajuta atât pe aceștia, cât și pe șoferi și serviciile de control, în aplicarea corectă a noilor reglementări. Prima versiune a întrebărilor și răspunsurilor este deja disponibilă, a fost anunțată extinderea întrebărilor și răspunsurilor, la alte probleme importante și deranjante.

Care este viitorul tahografelor inteligente? La această întrebare a răspuns reprezentantul CORTE – Rémy Russotto. Punctul de plecare a fost reprezentat de tahografele, folosite în prezent, trecând facil la subiectul important al schimbărilor la nivelul acestor dispozitive, în anii 2023-2025, datorită prevederilor pachetului de mobilitate. Rémy Russotto a prezentat în detaliu caracteristicile actuale și funcțiile noi ale tahografelor inteligente. Serviciile de control se pot baza deja pe date cu privire la țările de începere și finalizare a muncii, locațiile GNSS și, pe viitor, și pe date despre trecerea frontierelor sau locurile de descărcare și încărcare. Inspectorii vor aprecia, cu siguranță, modificările planificate, în timpul verificărilor rutiere.

Agenda conferinței a fost foarte bogată și fiecare discurs a fost însoțit de numeroase întrebări, care s-au transformat adesea în discuții constructive. Prin urmare, fără a încetini ritmul, Bernardo Martinez de Miguel, de la Comisia Europeană, a vorbit după pauză, explicând utilizarea tehnologiei DSRC în tahografe și posibilitățile de preselecție, la distanță, a vehiculelor, pentru a detecta manipulări și încălcări. Participanții au putut afla mai multe despre funcționarea practică a preselecției și citirea la distanță a informațiilor din tahograf, folosind DSRC. Este demn de remarcat faptul că astfel de date pot fi analizate instantaneu de software-ul TachoScan Control, oferind astfel inspectorului, informații privind necesitatea unei opriri a vehicului respectiv, pentru inspecție detaliată.

Subiectul a fost continuat de expertul Jarosław Szczotka din Grupul Inelo, care a consiliat modul în care noile reglementări privind pachetul de mobilitate pot fi utilizate în practică, folosind date care sunt deja transferate de tahografe, pentru automatizare și creșterea eficacității controalelor. Expertul Inelo a arătat, printre altele, posibilitățile de utilizare a GNSS și DSRC, care au apărut în tahografele inteligente de primă generație, precum și modul de automatizare a verificării noilor reguli, legate de pachetul de mobilitate, inclusiv, de exemplu, dacă șoferul a avut o întoarcere organizată la fiecare 4 săptămâni către bază sau acasă, condițiile pentru primirea a două pauze de odihnă săptămânale, scurte, la rând sau condițiile suplimentare pentru prelungirea timpului de conducere la întoarcerea la centrul de operațiuni al companiei.

La final, Rémy Russotto de la CORTE, a avut un al doilea discurs, în care a vorbit despre diferențele dintre AETR și Regulamentul 561/2006. El a subliniat că, în prezent, se lucrează la modificări ale AETR și a introdus, de asemenea, planurile pentru utilizarea tahografelor inteligente în transportul către și din țările terțe. Astfel, reprezentantul CORTE a încheiat toate prezentările, lăsând timp pentru discuții și rezumatul prezentărilor, de până atunci.

Dorim să menționăm – conferința internațională online este un mare succes al cooperării dintre Corte, Comisia Europeană și Grupul Inelo. După cum subliniază Piotr Żółty, International Business Development Director, din cadrul Grupului Inelo: „Pregătirea și implementarea noilor reglementări este un proces lung și complicat pentru toate părțile – nu numai pentru Comisia Europeană, pentru companiile de transport și șoferi, ci și pentru serviciile de control, care joacă un rol foarte important în domeniul verificării și respectării noilor reglementări. Astfel de întâlniri permit creșterea gradului de conștientizare, precum și dezvoltarea unei interpretări uniforme a reglementărilor, ceea ce este deosebit de important, în cazul companiilor de transport angajate în transportul internațional. Mă bucur de angajamentul deosebit al reprezentanților Comisiei Europene și de organizarea CORTE în acest sens. Contribuția lor este foarte importantă și ajută la creșterea semnificativă a conștientizării și uniformizării practicilor de inspecție. Ținând cont de interesul mare și de tonul pozitiv al conferinței, vom încerca să repetăm ​​astfel de evenimente, mizând pe un sprijin continuu, în acest sens.”

Corectitudinea direcției alese este confirmată și de mulțumirile primite de la Partenerii noștri pentru crearea oportunității de a participa la eveniment, aceasta fiind o oportunitate de a împărtăși cunoștințe despre noile reglementări, din sectorul transportului rutier în Uniunea Europeană.

Ewa Ptaszyńska – Direcția Generală pentru Mobilitate și Transport, Comisia Europeană, Bruxelles

Ofițer Politică Transport Terestru

„Inițiativă extraordinară a INELO, de a împărtăși cunoștințele despre noile reguli ale UE în sectorul transportului rutier și de a construi o abordare comună a implementării acestora. Comunitatea de aplicare a legii joacă un rol cheie în asigurarea faptului că normele UE sunt aplicate în același mod în întreaga UE.”

Remy Russotto – CEO CORTE (Confederația Organizațiilor de Control în Transportul Rutier)

„Stimată echipă INELO,

Vă mulțumesc foarte mult pentru organizarea de astăzi, a conferinței de aplicare a legii, privind pachetul de mobilitate. Acest lucru a fost foarte apreciat de către CORTE și membrii CORTE. A fost, de asemenea, o introducere și o reamintire foarte utilă a principalelor modificări ale timpilor de conducere și de odihnă și a evoluției tahografului. Credem că a fost un exercițiu foarte util pentru executori. Acum, mai avem mult de muncă, pentru a ne asigura că înțelegem cu toții regulile în același mod și că ajungem la aplicarea armonizată în întreaga UE și în străinătate. Cred că vom realiza acest lucru lucrând împreună.”