Sistență juridică - OCRK Ekspert

Un serviciu complex, care oferă asistență juridică șoferilor și companiilor, din afara UE, care prestează servicii de transport în UE. Consilierii Clienților, îi vor ajuta pe șoferi în timpul controlului, printr-un telefon de intervenție, iar Experții noștri vor scrie o reclamație, dacă sancțiunea este inadecvată, încălcării comise sau a fost impusă cu încălcarea legii aplicabile.

ELEMENTELE SERVICIULUI DE ASISTENȚĂ JURIDICĂ:

Consultanță în timpul controlului – telefon de intervenție 24/7 

Șoferii care efectuează transporturi în străinătate, au deseori probleme care necesită intervenție imediată. Controlul la marginea drumului, restricțiile de trafic care obligă la modificarea planul de lucru, problemele legate de utilizarea tahografului sau a cardului șoferului, a intrarii manuale, care protejează de amendă în cazul unei inspecții, nu tot timpul, au loc în timpul programului de lucru standard al consultanților. De aceea, suntem la dispoziția șoferilor și a transportatorilor 7 zile pe săptămână, 24 de ore pe zi. Specialiștii noștri sunt disponibili la telefonul de intervenție, pentru a vă ajuta în caz de probleme neprevăzute și incertitudini, pe drum.

Elaborarea clarificărilor și a reclamațiilor  

Experții noștri pregătesc reclamația / clarificările complete, împotriva deciziilor administrative impuse clienților, în timpul inspecțiilor rutiere (în Europa). În situația juridică actuală, sprijinul experților este extrem de important. Avantajul nostru, nu numai personalul profesionist, ci și experiența, datează din 2002. În acest timp, am scris aproape 6000 de contestații eficiente și am ajutat companiile de transport, să economisească sume mari de bani.

Cursuri de perfecționare ciclice și auditul documentației

Ca parte a ofertei noastre, instruim clienții și angajații acestora cu cunoștințele necesare, pentru buna funcționare a unei companii de transport. În timpul perfecționării ciclice, experții noștri educă șoferii, managerii de transport și proprietarii de companii, în domeniul respectării standardelor timpului de lucru al șoferilor și utilizarea corectă a tahografelor digitale și analogice.

Instrucțiuni privind raportarea individuală a șoferilor, care lucrează în țările UE 

Oferim instrucțiuni detaliate, în limba rusă, despre cum să înregistrăm individual, șoferii, care lucrează în țările Uniunii Europene.

Posibilitatea de a obține un reprezentant în țările, în care se impune acest aspect (opțiune suplimentară)

Clienții noștri primesc de la noi, acces la un reprezentant recomandat în Franța și Italia, în condiții preferențiale.

Acces la materiale de perfecționare în limba rusă (broșuri) 

During training, Clients receive training materials such as leaflets on drivers’ work time, on devices and operation of tachographs.

ETAPELE REALIZĂRII SERVICIULUI

  1. Controlul rutier - asistență imediată, la un număr de urgență
  2. Transmiterea situației către expert
  3. Traducerea documentelor de inspecție în limba poloneză
  4. Dezvoltarea poziției (proiectul reclamației / clarificări)
  5. Traducerea documentelor în limba țării de control
  6. Trimiterea contestației către serviciile de inspecție, de către transportator
  7. Recuperarea penalității aplicate nedrept